Bancuri

[Cristi]

Doi prieteni, care nu s-au văzut din liceu, se întâlnesc într-o bună zi. Unul este profesor de literatură la o şcoală modestă, celălalt a reuşit minunat în afaceri.

- Trebuie neapărat să-mi faci o vizită acasă, spune omul de afaceri. Uite ce maşină am!
Şi-i arată un Rolls-Royce nou-nouţ şi strălucitor. Se apropie un şofer cu cascheta în mână.

- E şoferul meu, spune bogatul. Urcă.
Cei doi prieteni se aşază pe bancheta din spate a superbei maşini. După câteva clipe ajung în faţa unei porţi înalte de fier forjat, care se deschide automat.

- Asta este parcul meu. Iar ăştia sunt copacii mei. Priveşte!
Profesorul se uită în jur, fermecat, în timp ce maşina alunecă uşor pe aleile unei proprietăţi imense.
- Terenul meu de tenis şi terenul meu de golf. Iar dincolo, caii mei.

Maşina se opreşte în sfârşit în faţa intrării monumentale a unei case în stil victorian. Un servitor se repede să-şi întâmpine stăpânul, care coboară zicându-i colegului său:
- Iată casa mea. Trandafirii mei. Gazonul meu. Piscinele mele. Garajele mele.
Cei doi intră în casă, iar omul de afaceri continuă:
- Holul meu, scările mele. Tabloul meu de Chagall, tabloul meu de Renoir. Colecţia mea de porţelanuri. Covoarele mele.

Îl duce apoi pe profesor într-o încăpere imensă unde se află biblioteca, plină de cărţi rare, cu legături luxoase.
- Biblioteca mea, incunabulele mele, obiectele mele de marochin din secolul al XVII-lea, manuscrisele mele cu miniaturi.
Trec astfel prin toate încăperile de la parter, apoi urcă la etajul întâi, să continue vizita.
- Tapiseriile mele, desenele mele de maeştri italieni…

Bogatul pune mâna pe clanţa unei uşi, zicând:
- Camera mea.
Deschide uşa. Înăuntru, într-un pat răvăşit, se află un bărbat şi o femeie care fac dragoste. Se desprind îndată din îmbrăţişare, în vreme ce omul de afaceri, uşor încurcat, îi spune fostului său coleg:
- Soţia mea…
Apoi, arătând spre bărbatul în pielea goală din aşternut, adaugă:
- Iar ăsta sunt eu.