Punctajul Subiectului:
  • 0 Vot(uri) - 0 medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Florin SmolnickiMontez rezervor apă - fix. Sfaturi? Idei?
#9
(Ultima modificare: 01-22-2022, 03:39 PM de catre: Florin Smolnicki.) -->
Cumpărare, montare rezervor apă, sondă și indicator de nivel -completare și explicații suplimentare- Îmi cer scuze, dacă se mai repetă unele fotografii. Le-am repostat cu unele mici eplicații.  Dragi colegi, după lungi, foarte lungi căutări și frământări, aproape am reușit să termin de montat rezervorul pentru apă curată. Nu mă grăbesc niciodată să cumpăr repede, scump; sondez piața, am răbdare, mă interesez citind articole/ topicuri de specialitate, urmărind filmulețe pe Youtube cu fel de fel de indicații și idei tehnice. Apoi, mă apuc serios de treabă. Nu montez rezervorul fix - nu din lene - veți vedea puțin mai încolo de ce.Vă mulțumesc călduros tuturor colegilor care mi-ați răspuns la telefoane, mi-ați dat sfaturi pentru montaj, achiziție, idei, sau care ați scris în topicurile dedicate apei la rulote, rezervoare, instalare etc. Informațiile de pe forum sunt foarte prețioase. Doresc, cu drag, să adaug și eu, la cele scrise de voi, umila mea experiență din acest domeniu.Întorcându-mă în vară de la Campingul „Hanul Lupilor” din Râșnov și vizitându-l pe domnul Ștefan Varză din Târgu Secuiesc, am găsit la el un rezervor fain de apă curată, de 70 de litri, cu sondă (deja montată) și indicator nivel. Pentru cei interesați: știu că mai avea și alte dimensiuni, modele sau firme. Mi-a dat rezervorul să îl poziționez în rulotă, de probă și am observat din prima că parcă acolo era dintotdeauna! De fapt, după ce i-am făcut probă, acolo a și rămas până am ajuns acasă. Mă hotărâsem cu mult timp în urmă să cumpăr și să pun un rezervor de apă în interior pentru că e la un loc ferit, călduț, este de dimensiuni mari, apoi, ca să nu înghețe nici iarna și ca să îmi tot ajungă apa! ... măcar pe jumătate de zi....   [Imagine: default_doh.gif] Noi suntem mari consumatori de apă.  Englezoaica mea roșcată și cupla externă de apă! Cupla nu e bună de mare lucru, dar se poate să am nevoie de ea și să o folosesc cândva… Nu am renunțat definitiv la ea. Într-un fel, mă enervează aceste cuple externe la englezoaice, DAR, toate lucrurile și rulotele au avantajele și dezavantajele lor: ba nu ai apă la cuplă, ba nu e bine fixată, ba curge pe lângă ea, ba nu sunt alimentate electric corect, mai tot timpul fac figuri! Excelentă ideea cu rezervorul de apă în interior! Așa am făcut și eu. Doresc să vă mai dau o idee. Se poate pune (eu așa voi face) un adaptor/ distribuitor „Y” cu robineți și poți avea/ trage apă PE RÂND, NU SIMULTAN, atât din cupla din exterior cu pompa originală, cât și din rezervorul interior. Zic și eu…Uitați-vă, ce idei geniale pentru rezervorul exterior am găsit pe net! De aceea montez și un distribuitor „Y”. Nu se știe niciodată care sunt oportunitățile.

 


 





 În ultima prezentare - cea de desupra - se vede/ explică ce se poate face și cu apa gri, în camping. De ce nu am montat din prima rezervorul de apă fix? L-am lăsat la câteva ieșiri nefixat, oricum îl umplu cu apă când ajung la destinație, altfel, rup rulota, rezervorul e mare. S-ar putea ca în timp să vă dați seama că vreți rezervorul în altă parte sau trebuie întors cu 180 de grade sau vă vin alte idei. Deja am văzut că a trebuit de câteva ori să-l învârt, să-l mut în altă parte, până i-am găsit locul. De aceea, recomandat ar fi să nu îl fixăm chiar din prima. NU aș recomanda, la montarea unui rezervor fix, găurirea din prima a peretelui rulotei pentru alimentarea din exterior prin acele guri dedicate. Eu am și renunțat la această idee. În timp, veți vedea că se vor schimba planurile și îmi veți da dreptate. Câteva ieșiri, merită lăsat nefixat, flexibil ca loc. Pentru că tot suntem la subiectul alimentare cu apă a rezervorului, vă spun că am o baterie mică, suplimentară, de motocicletă, pe 12 V și o pompă zdravănă cu care încarc rezervorul din rulotă, în două minute. Merge foarte repede. Aparent, mulți vor crede că e mult balamuc, dar, dimpotrivă. Avantajul acestei pompe și al acestui transfer este la sosirea în locație. Încarc rezervorul cu pompa, încarc și boilerul, încarc toată instalația cu apă și o aerisesc. Ba, mai mult, amorsez și pompa fixă din rezervor. Sună bine, nu-i așa?Dacă sunt în camping și am apă curentă, e și mai simplu. Țin să subliniez faptul că, sub rezervor am pus un preș dintr-o țesătură moale, ca să se așeze mai bine. Peste acea țesătură am pus o folie dublă de polietilenă în toate lateralele rezervorului, în eventualitatea că mai curge, va picura apă sau știu eu ce se mai întâmplă. Ca să am acces și mai ușor la rezervor și la capacul acestuia, am modificat puțin, am mutat deschiderea banchetei/ patului și tâmplăria de la pat. Avea un capac/ ușă de vizitare – dacă pot să-i spun așa, sub saltea, în colțul de la panoul frontal din stânga și din dreapta față. Acele capace le-am mutat în mijocul rulotei - de la cap, la picioare -  ca să am acces la rezervor – pe partea stângă și respectiv la panourile/ tablourile electrice – pe partea dreaptă. A ieșit totul impecabil, ca originalul! Ceea ce ține de tâmplăria patului (acele grătare/ uși de vizitare pe care stau saltelele patului) am pregătit cu mult timp înainte materialul la un vecin care are circular și mașină de geluit. Ca să fie totul perfect, acasă, am trecut peste colțuri cu Oberfreze, și am șlefuit fin de tot, în final, leațurile ce urmau să fie montate. Mai am încă un detaliu foarte important: montați din prima un indicator de nivel al apei și o sondă!!! Extrem de important! Rezervorul stă sub pat și nu se știe niciodată când trebuie realimentat sau nu. Cu indicatorul la dispoziție, veți ști tot timpul câtă apă mai este în rezervor și când/ dacă trebuie sau vreți să realimentați.Pentru montaj sunt foarte bune ideile și indicațiile de aici:

 

 Nu am montat robinet de scurgere. Ar fi fost bine, dar nu am găsit ceva care să îmi placă și să îmi inspire încredere. Mai bine că nu am montat, nu îmi pare rău! O gaură în plus în rezervor, un punct slab în rulotă, în plus. Oricum, pompa îmi trage toată apa din rezervor. Las puțin rulota înclinată spre față, la plecare și se rezolvă problema. Apoi, pentru apa de pe circuit, e și mai simplu: deschid robinetul de la boiler, deschid pe mijloc bateriile monocomandă de la bucătărie, baie și duș, înainte de a pleca și toată apa curată e scuturată pe drum până acasă.Pentru trecut firele electrice sau ale sondei de la exterior la interior, recomand setupele/ trecerile pentru firele electrice de la Dedeman. Sunt cel mai ieftin posibil. Ceea ce vedeți cu albastru, pe rezervor, în a doua fotografie, era deja montat pe rezervor . 


PS. Verificați orice șurub/ conexiune sau setupă de la rezervor, la finalul lucrării. Strângeți, mișcați, învârtiți trecerile de orice fel, colierele. Astfel, nu veți avea surprize după montaj, adică să nu vă curgă sau să vă picure din rezervor. 
[Imagine: epLTmEU.jpg]
[Imagine: igwUmNY.jpg][Imagine: NEbmANx.jpg][Imagine: kaB9yLu.jpg]
[Imagine: 66yN5xM.jpg][Imagine: QuZfNmm.jpg][Imagine: 4lDCPxg.jpg][Imagine: U6Hb7g7.jpg]
[-] Pentru aceasta postare, Florin Smolnicki a primit Likeuri de la 1 utilizator
  • Dovleac Florin
Raspuns


Răspunsuri în acest subiect
RE: Montez rezervor apă - fix. Sfaturi? Idei? - de Florin Smolnicki - 01-22-2022, 03:37 PM

Mergi la:


Utilizatori care citesc acest subiect: 1 Vizitator(i)
STS Service