Dragi colegi,
Cine dintre voi nu cunoaște sentimentul acela pe care îl ai atunci când agăți rulota de cuiul mașinii ca să pleci la drum? Eu sunt foarte fericit în momentul în care mă aplec, iau mânerul rulotei, o ridic deasupra cuiului mașinii (cu ajutorul tijei, a filetului), o agăț de mașină și plec la drum. Ce sentiment plăcut! Câțiva kilometri parcurși, câteva minute, la început, puțin mai agitate și după aceea parcă intră totul „în normal”.
Doresc astăzi să închei toate relatările mele despre ieșirile făcute în anul 2015.
Nu; nu vă voi spune câte nopți am dormit în rulotă, doar de dragul rulotei, fără să plec undeva.
Deși ploua destul de tare, am hotărât împreună cu tatăl meu să facem, totuși, această ultimă ieșire.
Am hotărât ca 
 
vineri, 18 decembrie 2015,
 
să plecăm la drum. Pentru că era destul de frig afară, nu am avut curaj să îmi iau soția și copiii. Ei au rămas acasă. Așadar, am plecat fericiți la drum, după ce am mai pus la punct unele detalii administrative.
 

 
Pot să vă spun că ploua destul de tare când am plecat de acasă. Când am ajuns la Gura Humorului – Ariniș, parcă ploua și mai tare. În schimb, optimismul nostru era la cote ridicate...
 

 
Am făcut repede o supă de ciuperci și am mâncat-o pe nerăsuflate.
 

 
După ce am mâncat supa, am plecat la plimbare, prin stațiune: la Complexul Turistic Ariniș, la pârtia de ski, pe la pensiuni. Chiar dacă vremea era destul de urâtă, în jurul nostru era totul minunat.
 

 
Oamenii, la pensiuni, se simțeau bine, se distrau.
 

 
După ce am făcut plimbarea de seară, inclusiv prin orașul Gura Humorului, ne-am întors „acasă”. Am aprins trei lumânări în Coronița de Advent
 

 
și am povestit cu tata, la lumina celor trei lumânări, până noaptea târziu, până am adormit.
Când ne-am trezit a doua zi dimineața,
 
sâmbătă, 19 decembrie
 
ploaia se oprise.
 

 
Mai erau destui nori pe cer, însă temperatura era mai mare decât în ziua precedentă. Îmi amintesc și acum cuvintele tatei care îmi spunea că trebuie să facem numaidecât focul pentru grătar. Peste câteva ore trebuia să ajungă la noi domnul, prietenul, dragul nostru coleg Costică Apostol de la Piatra Neamț, împreună cu soția. Nu l-am ascultat pe tata și nu am făcut focul pentru grătar. Eu m-am gândit că este prea devreme, că focul se va aprinde repede, vom face repede un grătar și totul va fi bine, vom mânca la timp. Pe la ora 11 a sosit și colegul nostru, domnul Costică împreună cu soția dumnealui. După tradiționalele urări de bun venit
 

 

 
și după ce am fost felicitați pentru rulotă și pentru că am făcut această ieșire, am plecat la Voroneț. Am căutat un loc pentru ieșirile viitoare, ieșiri care, la această oră, prind deja contur (vă rog să citiți topicul de mai jos):
 
http://www.clubrv.ro/forum/viewtopic.php?f=167&t=8640
 
Din vorbă-n vorbă, am ajuns la concluzia că nu știu, cu exactitate, ce lungime utilă are rulota mea. Am aflat imediat răspunsul:
 

 
După ce tatăl meu împreună cu domnul Costică au măsurat rulota, am început... să încercăm... să facem focul pentru grătar... Toate încercările au eșuat. Mai țin minte că eram pus să fac poze când era fumul mai mare ca să dăm impresia că în acel loc se face grătar. Și atât!       
 

 

 

 

 
Am mâncat totuși de prânz. Bafta noastră a fost că domnul Costică venise foarte pregătit de acasă. Pentru început, la prima întrevedere – dimineața – servisem un coniac de la domnul Costică, apoi aperitive. La prânz, pentru că nu am reușit să aprindem focul pentru grătar, am avut din nou noroc de domnul Costică. Soția dumnealui a pregătit de acasă, o tochitură, că și astăzi îmi aduc aminte ce gustoasă era tochitura!... Doamna Lenuța, și acum vă spun: „Sărut mâna!”. Deci problema prânzului era rezolvată (de către prieteni - oaspeții noștri). Am mai stat și am tot povestit până pe la ora 3, 4 după-amiaza. Apoi, familia Apostol a plecat spre  casă. Tatăl meu, din ambiție, nu a renunțat la încercarea de a face focul. A reușit, până la urmă, dar era deja prea târziu.
 

 
Seara am petrecut-o într-un mod plăcut, liniștit. Am avut chiar și spectacol. O asociație caritativă de la Iași a venit la Ariniș cu un grup de copii și familiile sărace ale acestora și au organizat un fel de vacanță/ ieșire la o pensiune din apropiere, iar în acea seară au făcut un foc de tabără. Toți erau fericiți, mai ales copilașii!
 

 
A treia zi,
 
duminică, 20 decembrie,
 
după ce ne-am trezit, am observat că natura ajunsese deja la alte extreme. Cerul nu mai era complet acoperit de nori, nu mai ploua, nu mai era cald. Afară erau aproape -10°. Destul de ger. Pământul era înghețat.
 

 

 

 

 

 
Am luat în liniște micul dejun. Ne cam prinsese frigul. Afară, frig. Am oprit încălzirea, am agățat rulota de mașină și am plecat la drum. Fiindcă era duminica, am participat la Sfânta Liturghie, la Păltinoasa. Aici trăiește o frumoasă comunitate de polonezi. Am observat și am rămas impresionat că la rugăciuni, limba română se împletea foarte frumos cu limba polonă. Oamenii se rugau, când în polonă, când în română.
 

 
 

 
În drum spre casă, pentru că la micul dejun nu am băut nicio cafeluță, am oprit în localitatea Ilișești și am băut acolo una, ca să ne mai încălzim puțin, urmându-ne apoi drumul.
 

 
Când am ajuns în Suceava, am oprit la un centru pentru colectare de fier vechi. Am cântărit rulota. Avea cu tot cu încărcătură 920 de kg. Rulota mea are MMA 900 kg. În concluzie, eram corect și din punctul de vedere al greutății. Rulota o țin la părinți, pentru că nu am loc lângă casă. Anul trecut, în decembrie, când m-am întors de la Gura Humorului, a fost pentru prima dată când am tras rulota în fața casei noastre.
 

 
Cam aceasta a fost ultima aventură a anului 2015, cu rulota. Fie ca anul 2016 să aducă numai ieșiri plăcute și de neuitat pentru toți rulotiștii (și pentru mine!).

Felicitari Florine, sa te vedem anul asta cu cat mai multe astfel de prezentari!

Florin, frumos si cald prezentat... dar nu este ceva nou in ceea ce te priveste.
Sa ramai acelasi entuziast, dulce si autentic moldovean !