Punctajul Subiectului:
  • 1 Vot(uri) - 5 medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Ciprian RoscaCum alegeţi o rulotă
#1
(Ultima modificare: 01-26-2016, 06:55 PM de catre: Ciprian Rosca.) -->
Rulota este o alternativă a unei vacanţe cu cortul, ieftină şi mult mai confortabilă. Tot mai mulţi români aleg să-şi petreacă concediile în rulotă, pornind la drum oriunde îşi doresc, fără grija rezervării unei camere, în orice perioadă a anului, pe propriile trasee alese.
Rulotele pot deveni case de vacanţă ideale, uşor de mutat în destinaţia preferată şi numai bune de făcut un circuit turistic pe roţi.
Dotările minime pentru o rulotă de două persoane includ loc de dormit, aragaz, frigider, toaletă, chiuvetă, dar mai poate fi dotată cu cabină de duş, boiler pentru încălzit apa , aer condiţionat şi alte utilităţi.

Cum alegeţi o rulotă.
Înainte de a alege o rulotă, trebuie să vă gândiţi ce maşină aveţi şi care sunt posibilităţile de tractare. Tot ce trebuie să faceţi este să vă uitaţi în talonul maşinii şi să vedeţi cât poate tracta maşina dvs. Legislaţia prevede clar: vehiculul trăgător trebuie să fie mai greu decât rulota.
Consumul este cu 30% mai mare atunci când aveţi rulota legată de autoturism. Astfel, dacă automobilul dvs. consumă în mod normal 6 litri la 100 km, când trage o rulotă va „înghiţi” cu doi litri mai mult.
Puteţi cumpăra de asemenea o autorulotă. Costă ceva mai mult, dar se conduce mai uşor. Deci, luaţi în calcul şi posibilitatea asta, apoi să o transformaţi în consumator de GPL. O variantă şi mai economică de consum.

Cum alegeţi o rulotă - Verificaţi greutatea
Unele rulote mari sunt montate pe şasiuri cu limită de greutate. Interesaţi-vă de această limită înainte de a adăuga o familie compusă din mai mult de patru persoane si de a încărca interiorul . Vehiculele foarte încărcate devin instabile, deci aveţi grijă la acest aspect.

Cum alegeţi o rulotă - Dimensiuni
De regulă, cu cât o rulotă este mai mare, cu atât e mai grea. Iar, după cum am mai spus, masa rulotei nu trebuie să depăşească masa automobilului. O rulotă scoasă la vânzare trebuie să specifice numărul de persoane pe care le poate găzdui în paturi.

Cum alegeţi o rulotă - Verificaţi dotările
În cazul în care va hotărâţi să achiziţionaţi o rulotă la mâna a doua, iată ce trebuie să verificaţi:
  • Verificaţi tot ceea ce ţine de sistemul de alimentare cu gaz. De integritatea ţevilor, furtunelor, regulatoarelor, robineţilor, arzătoarelor, depinde viaţa dvs. şi securitatea rulotei.
  • Verificaţi funcţionarea frigiderului pe toate cele trei sisteme de alimentare (12V, 220V şi gaz).
  • Repararea agregatului de răcire este foarte costisitoare şi de multe ori chiar imposibilă.
  • Verificaţi cuptorul şi sistemul de aer condiţionat (unde este cazul)
  • Ca şi în cazul frigiderului repararea poate costa mult, deci aveţi răbdare să vedeţi cuptorul cald şi aerul rece.
  • Verificaţi etanşeitatea toaletei. Cu clapeta de evacuare închisă, turnaţi apă în vasul de WC şi urmăriţi după 15 minute dacă nivelul apei a scăzut. Un nivel scăzut indică faptul că garnitura dintre vas şi tank nu este etanşă, deci puteţi avea mirosuri neplăcute în rulotă provenite din tankul de dejecţii.
  • Verificaţi punctele „moi” ale podelei. Este una din „bolile” grave ale unei rulote, deci verificaţi în special în zona băii şi a bucătăriei ca podeaua să nu se simtă moale când călcaţi.
  • O podea moale indică faptul că din cauza infiltraţiilor exterioare, de la baie/duş sau din cauza unor furtune de apă sau scurgeri, podeaua a putrezit. Atenţie mare înlocuirea este foarte dificilă şi costisitoare.
  • Verificaţi dacă există spaţii neetanşe şi infiltraţii. Se verifică plafonul, încheieturile, garniturile şi chederele. Dacă în jurul lor există mucegai, pete de la infiltraţii sau este revopsit, există posibilitatea ca apa să fi pătruns deja în interior cu consecinţe nefaste pentru rulotă.
  • Verificaţi tot: uşi, lămpi, mese, dulapuri, tot. Absolut tot ceea ce are o uşă, un mâner,un robinet, un buton, o cheie, trebuie verificat temeinic să funcţioneze să se deschidă uşor, să se închidă ferm.
Cum alegeţi o rulotă - Verificaţi starea exterioară a caroseriei
O caroserie curată fără îndoituri, umflături sau vopsea cojită indică o rulotă bună. Dacă însă la vedere sau sub diverse stickere se ascund lovituri, coroziune sau găuri umplute cu diverse materiale e bine să dezlipiţi stickerul sa să vedeţi cu ce aveţi de-a face.

     Cautati raspunsuri la cat mai multe din intrebari inainte de a cumpara rulota . Nu va lasati fermecati de cuvintele vanzatorului, datoria lui este sa isi vanda produsul, insa banii sunt la voi in buzunar in aceasta faza. Cautati informatii, sfatuiti-va cu altii care au trecut deja prin acest proces de achizitie si care au deja experienta in utilizarea unui RV.
[-] Pentru aceasta postare, Ciprian Rosca a primit Like de la 6 utilizatori
  • costinlipan, Cristi, Florin Smolnicki, George, Ionut1225, Webmaster
Raspuns
#2
Buna ziua. Sper ca am postat unde trebuie, pentru ca acelasi mesaj l-am postat pe pagina de prezentare, dar nu am primit nici un raspuns. Daca am gresit, imi cer scuze si va rog sa stergeti mesajul. Ma numesc Ionut, nou membru, lucru pentru care va multumesc. Detin un Suzuki Vitara Hybrid din decembrie 2020. Capacitate cilindrica 1373cm3 si putere 140.In cartea de identitate auto scrie Masa max. tehnic admisibila 1770kg., Masa max. tehnic admisibila a ansamblului de vehicule 2970kg., Masa max. remorcabila cu dispozitiv de franare 1200kg. Detin permis categoria B si intentionez sa obtin B96. Am scris toate aceste informatii pentru ca sunt in cautarea unei rulote pentru familie. Apelez la ajutorul dumneavoastra pentru ca sunt novice in problemele de rulote. Sincer nu stiu ce rulota s-ar potrivi pentru masina mea. Suntem o familie de 2 adulti si un baiat de 14 ani. Preponderent iesirile cu rulota vor fi la mare (Camping Bya Navodari), noi fiind din Tulcea, dar exista  posibilitatea de a merge si in tara dupa ce ma voi obisnui cu rulota tractata de masina. Din ce am studiat pe internet am inteles ca nu pot tracta rulota cu doua axe. Dorinta noastra este o rulota cu 3 locuri de dormit, greutatea 1000 kg. ( si aici va rog sa ma ajutati cu sfaturi daca este in regula). Din ce am cautat preturile ar fi in jur de 6000 euro. Si mai este un aspect - rulota ar trebui sa fie dotata cu sistem mover deoarece locul de parcare a rulotei nu permite manevre cu masina atasata. Va multumesc frumos si-mi cer scuze daca am plictisit cu atatea informatii si cerinte.
Raspuns
#3
Ionuț, ia-o ușurel cu căutările. Citește mult pe internet despre rulote. Informează-te. Caută.
Cred că cel mai bine ar fi să cauți vechi rulotiști de pe la tine din oraș. Trebuie să fii un om sociabil, să poți ușor comunica și intra în legătură cu oamenii. Nu îți lua singur rulotă! 
Este bine că ești foarte bine informat din punct de vedere tehnic. 
Nu ai prieteni ce au rulote? 
​​Fii mai diplomat: rulotele au prețuri și prețuri. Tu ai fixat deja prețul pentru o rulotă: 6 mii de euro. 
Ce înseamnă asta? O vechitură de rulotă poate costa câteva sute de euro. 
​​​​​​
Succes la căutat!
Raspuns
#4
Partea dureroasa este ca poti gasi o vechitura  ,,ambalata frumos" chiar si la 6000 euro.Eu iti recomand o rulota din gama 2000-3000 euro ,maxim 1200 kg,cu cort mare.Oricum va fi afectata de infiltratii dar daca nu miroase,structural este tapana,suspensia este ok...esee buna.Oricum daca prinzi microbul ,in 4-5 ani vei vrea una mai mare ,mai dotata ...mai frumoasa.Pe cea veche o vei vinde la pret de nimic.Sfatul meu,daca nu esti siapus sa cheltui mult ,evita rulotele de Anglia .Sunt dotate,frumoase dar cele bune sunt scumpe (peste 8000-9000 ) dar chiar si asa ,poti lua teapa.
Serghei
Sector 3,Bucuresti
tel 0788344586
Raspuns
#5
Va multumesc frumos pentru raspunsuri. De fapt nelamuririle mele sunt legate de partea ”tehnica” sa-i spun asa, si nu de pret. Am pus un pret pentru ca am vazut ca in jurul a 6000 euro gasesti rulote mai bunicele. Nelamuririle mele sunt: 1. pot tracta rulota cu max.  MMA 1200Kg. (masina mea fiind una usoara, benzina, hibrid, 140 cp.), 2. cu o singura axa, 3. trebuie sa fac cursul pentru a obtine B96 (extins)? Va multumesc inca o data pentru rabdarea aratata unui incepator. Din pacate, Tulcea fiind un oras mic, nu am colegi/prieteni detinatori de rulote. De aceea caut informatii pe net, forum, pagini facebook dedicate rulotelor.
Raspuns
#6
Terminati cu B  extins sau 96.Raspunsul exista in legislatie .Tu trebuie sa respecti masele din carte ...atat.
Serghei
Sector 3,Bucuresti
tel 0788344586
Raspuns


Mergi la:


Utilizatori care citesc acest subiect: 4 Vizitator(i)