„Bucovina îmi place pentru că aici există culori pe care mulţi pământeni nu mai pot să le vadă. Pentru că cerul miroase a răşină, pentru că fâneţele au flori felurite, pentru că păsările nu contenesc să cânte, iar stelele nu cad, ci doar măsoară infinitul.”

Casian-Gheorghe Balabașciuc (scriitor)

Vă povestesc din nou despre dulcea mea Bucovina, vă invit din nou în dulcea mea Bucovina, ca să vă bucurați de frumusețea și sfințenia acestei guri de rai, în inima Bucovinei: Sucevița!

Într-o după-amiază târzie de vineri, 10 iunie 2016, ne întâlneam la Sucevița două echipaje, pe o ploaie uneori aproape torențială, după ce m-am înțeles la telefon cu colegul și prietenul meu, Cătălin, să vină cu întreaga sa familie, tocmai de la Iași. Chiar dacă ploua, uneori chiar foarte tare, totul din jurul nostru era minunat, avea un aer magic, de poveste.  

 

 

Loc de campare nu am găsit nicăieri altundeva, decât peste râul Sucevița, exact în fața Mănăstirii Sucevița – cunoscută pentru frumusețea și originalitatea ei, adică aici:

 

 

 

 

 

În acea seară am cunoscut un om extraordinar! L-am cunoscut pe Ghiță! Despre Ghiță vă voi vorbi din nou, mai târziu, în relatarea aceasta. Am ajuns, după cum vă spuneam, aproape seara la Sucevița. Până când ne-am campat, s-a întunecat afară. Până am aranjat toate prin rulotă, s-a făcut destul de târziu. Cred că era trecut de ora nouă seara. Am plecat să caut apă. Am mers prin zonă; nu am găsit nicio fântână. Am mers și la mănăstire, dar poarta era deja încuiată. După ora nouă seara, maicile încuie poarta principală. Aproape de locul unde campasem, întorcându-mă la rulotă, am văzut lumină într-o bucătărie de vară. Am mers și am strigat la gard și Ghiță al meu a ieșit afară. Nu l-am cunoscut până atunci. I-am cerut apă și mi-a dat. Chiar m-a invitat la el să stăm de vorbă. Ghiță al meu fierbea cașul. Și nu orice fel de caș!!! Caș din lapte de capre!!! Avea deja un rând de caș gata și mi-a dat și mie. Mi-a dat și urdă și lapte. Am dus la rulotă toate cele primite, inclusiv canistrele cu apă și m-am întors să povestesc cu Ghiță. Aveam în mână o sticlă de doi litri de vin, din care am băut amândoi, povestind despre toate. Afară ploua în ropote, în sobă pocneau lemnele de brad, pe plită fierbea cașul, Ghiță vorbea despre viață, despre capre și despre munca lui. Cât a fost de frumos! Am ajuns după ora unu noaptea la rulotă, după ce Ghiță a terminat de fiert tot cașul.

 

 

Pe cât de urât și de frig a fost cu o seară înainte, pe atât de frumos a fost sâmbătă (cel puțin dimineața):

 

 

 

Ca să nu deranjez pe nimeni în rulotă și văzând că nici vecinii nu se treziseră, am plecat de dimineață în parcarea mănăstirii, la un băruleț, ca să beau o cafeluță, să mai stau de vorbă cu oamenii de acolo și să-i întreb ce obiective turistice frumoase, interesante se pot vedea în zonă. Mi-au spus că se pot face, în funcție de sezon, plimbări cu căruţa, cu sania, vizite la fierărie, plimbări prin pădure pentru descifrarea vieții și misterelor naturii, focuri de tabără.

 

 

 

 

Puțin mai târziu am revenit la rulotă și vremea era din ce în ce mai frumoasă:

 

 

Imediat după micul dejun am plecat să vizităm Mănăstirea Sucevița.

 

 

 

Știți prea bine că la mănăstire, dacă nu ești îmbracăt corespunzător, primești la intrare o fustă sau un halat…

 

 

 

După ce am vizitat mănăstirea, am vizitat Herghelia de la Sucevița.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Pasiunea, apă nu se face. Am observat imediat acest camper special pentru oameni și cai. Am întrebat și mi s-a răspuns că proprietarii merg cu acesta la fel de fel de evenimente naționale și internaționale.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

După ce s-au plimbat cu calul, copiii au vrut să se joace în locul special amenajat al acestui complex. Pentru ca părinții, mai ales tații, să nu se plictisească, Herghelia de la Sucevița are și un bar, restaurant, terasă.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Pentru cei care doriți să faceți aprovizionare, peste drum de Herghelia Sucevița se află un market cu de toate.

 

 

Aici:

 

 

Acesta:

 

 

După ora două ne-am retras spre casă.

 

 

 

Cei mici au plecat după șopârlițe. După șopârlițe. Pentru că oricum, noi toți, nu numai copiii, umblăm cu șopârlița.... O fi cineva care nu...?

 

 

 

Și au găsit șopârlițe.

 

 

 

Mascota noastră de la Sucevița:

 

 

 

După șopârlițe

 

 

 

 

Ghiță a plecat din nou cu caprele la păscut.

 

 

 

 

 

 

Am primit vizita unui coleg, i-am prezentat rulota. I-a plăcut foarte mult. Cred că-și va cumpăra și el o rulotă. L-am molipsit.

 

 

 

Și Cătălin a avut oaspeți. Am făcut cu toții un grătar.

 

 

 

Pe cei mici i-am așezat așa:

 

 

 

Nu vă pot descrie bucuria și a celor mici, și a celor mari.

 

 

 

Treburi serioase. Cătăline, super palinca!

 

 

 

 

 

Ne-am îmbulzit la cumpărături (lapte, caș, urdă de capre), la Ghiță-al meu. Dacă ajungeți la Sucevița și vreți să cumpărați astfel de produse, luați legătura cu Ghiță sau sunați-mă. Am numărul de mobil al lui Ghiță.

 

 

 

Duminică ne-am trezit în prezența unui personaj foarte grațios.

 

 

 

Am plecat la slujbă la Voievodeasa, un sat al comunei Sucevița.